SCOFÁLĂ s. f. (Fam. și ir.) Pricopseală, folos, ispravă. ♦ Ceea ce e de folos, util, valoros. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SCOFÁLĂ f. fam. Treabă realizată; ispravă. ◊ Mare ~! mare lucru! (Nu) e mare ~ (nu) e cine știe ce lucru important. A (nu) face mare ~ a (nu) face cine știe ce ispravă. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SCOFÁLĂ s. v. afacere, avantaj, chilipir, câștig, folos, ispravă, pricopseală, profit, treabă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
scofálă (-féli), s. f. – Perlă, comoară, praf de aur, obiect de valoare. Creație expresivă, probabil bazată la început pe a scobi „a face o gaură”. S-ar fi zis inițial cu sensul de felie, cînd era tăiată dintr-un fruct, în rotund, cf. scofleaje, s. f. (felie de dovleac) și scofală „deformare” în Damé. Însemna, prin urmare „lucru fără importanță” sau „fleacuri, nimicuri” și s-a folosit cu sens opus numai ca ironie, care ar fi urmat să fie sensul actual. Legătura cu fală „glorie” (Scriban) nu este posibilă. Der. scofeli, vb. (a scormoni, a scruta; Olt., a asambla, a reuni; a economisi), care presupune un sens primitiv, nestestat, de „a găuri”, pentru a cărui evoluție semantică, cf. sclipui și Graur, BL, VI, 146; scofîlci, vb. refl. (a se dărîma, a se ruina; a se trage la față, a se zbîrci, a se rida), pe care Tiktin îl lega greșit de falcă și Scriban de rus. kovylčati „a șchiopăta”; scofîlcitură, s. f. (cavitate, scobitură); scofleaje, s. f. (felie de dovleac sau de pepene); scofaină, s. f. (Banat, adîncitură, depresiune); scobîlți, vb. (Trans., a diminua, a reduce), prin contaminare cu cobîlț; scomîrlă, s. f. (Trans., om slab, vlăguit).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
scofálă s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink