SCORÚȘĂ, scorușe, s. f. Fructul comestibil al scorușului (sau al scorușului de munte). – Din bg. skoruša.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
scorúșă, scorúșe, s.f. (reg.) aluat (dospit sau nedospit) umplut cu brânză, urdă, mere etc., prăjit în grăsime; pup, clătită, plăcintă, uscățea.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
scorúșă (-e), s. f. – Fruct comestibil roșu, brun sau galben, ca o cireașă. Sl. (sb., cr., slov.) oskoruša (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 333), cf. bg. skoruša, văskruša, rut. skoruš. – Der. scoruș, s. m. (sorb, Sorbus domestica), a cărui legătură cu lat. scoruscius ‹ scoruscus (Philippide, ZRPh., XXXI, 308; Pascu, I, 90) este improbabilă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
scorúșă s. f., g.-d. art. scorúșei; pl. scorúșe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SCORÚȘĂ ~e f. Fruct al scorușului. /<bulg. skoruša
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink