Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: seamăn (substantiv masculin) , semăna (verb tranzitiv)   
SEÁMĂN, semeni, s. m. Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: sémen s. m.] – Din semăna2 (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SEMĂNÁ2, sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SEMĂNÁ1, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil, pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A vârî în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SEMĂNÁ1 seámăn tranz. 1) (semințe de plante cultivate) A introduce în sol (pentru a încolți și a crește); a însămânța. ~ grâu.Culege ce-ai semănat se spune, când cineva trebuie să suporte consecințele unor fapte de-ale sale. 2) pop. (persoane) A presăra cu semințe de cereale dorind fericire în Noul An. 3) fig. A împrăștia uniform pe o suprafață. ~ flori în calea cuiva. 4) fig. (idei, gânduri, intrigi etc.) A face să devină cunoscut unui cerc larg de persoane; a răspândi; a propaga. /<lat. seminare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SEMĂNÁ2 seámăn intranz. 1) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a se asemăna; a se asemui. Seamănă cu fratele său.~ ca două picături de apă a avea foarte multe trăsături comune. 2) A avea aparența (de); a fi în aparență; a da semne (de); a părea; a se arăta. /<lat. similare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SEÁMĂN sémeni m. Persoană care este la fel cu alta. ◊ Fără (de) ~ fără asemănare; neasemuit. A nu (mai) avea ~ (pe lume) a nu (mai) avea asemănare; a nu (mai) avea pereche (pe lume). [Var. semen] /Din a semăna
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SEÁMĂN s. egal, pereche, potrivă, seamă. (Nu are ~ în lume.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SEMĂNÁ vb. 1. (AGRIC.) a însămânța, (prin Mold. și Olt.) a sămânța. (Au ~ orzul.) 2. (AGRIC.) a pune. (Când ~ porumbul?) 3. v. răspândi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SEMĂNÁ vb. 1. a aduce, a se apropia, a se asemăna, a se asemui, (înv. și pop.) a se lovi, (reg.) a se cumpăni, (înv.) a arăduce, a se închipui, a se podobi, a răduce. (~ cu sora lui.) 2. v. părea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SEMĂNÁ vb. v. difuza, împrăștia, îngropa, planta, populariza, propaga, propovădui, pune, răsădi, răspândi, sădi, transplanta.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
semăná (-eámăn, -át), vb.1. A însămînța. – 2. A împrăștia, a risipi. – 3. A răspîndi, a propaga. – Var. Mold. sămăna. Mr. seamîn, siminare, megl. sęmin(are), istr. semiru. Lat. sēmĭnāre (Pușcariu 1505; REW 7807), cf. it. seminare, prov. semenar, fr. semer, sp. sembrar, port. semear.Der. semănat, s. n. (insămînțare; obicei folcloric de Anul Nou care constă în a arunca înspre oameni grîu sau orez, în semn de abundență); semănător, s. m. (muncitor agricol care seamănă); semănătoare, s. f. (femeie care seamănă, mașină agricolă care seamănă); semănătură, s. f. (însămînțare, loc semănat). – Cf. sămînță.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
semăná (-eámăn, -át), vb.1. A se asemui, a avea asemănăre. – 2. A părea, a arăta. – Var. Mold. sămăna. Mold. seamin, siminare. Lat. sĭmĭlāre (Pușcariu 1504; REW 7925), cf. it. (somigliare), prov., cat. semblar, fr. sembler, sp. (semejar), port. (semelhar). Cf. și Sneyders de Vogel, Les mots d’identité dans les langues rom., Groningen 1947, 113-18. Der. seamăn, s. n. (asemănare), deverbal (după REW 7928 din lat. sĭmĭlis); semen, s. m. (aproapele), sing. reconstituit după pl. semeni al cuvîntului anterior; semănător, adj. (al fel, comparabil). – Cf. asemăna. – Din rom. provine rut. samanaty (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 409).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
seámăn/sémen (persoană, asemănare) s. m., (persoane) pl. sémeni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
semăná (a însămânța, a avea trăsături comune) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 3 sg. și pl. seámănă; conj. prez. 3 sg. și pl. sémene
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române