Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
SECÚI, secui, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de limbă turcică asimilată de triburile maghiare pe care le-a însoțit în migrațiunea lor spre Europa și care s-a așezat alături de populația românească în partea de sud-est a Transilvaniei. – Din magh. székely.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SECUÍ vb. (SILV.) a inela, (reg.) a certi, a ciungi, a plesura. (A ~ arborii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
secúi (-i), s. m. – Locuitor din SE Trans., de limbă maghiară și de origine necunoscută. – Var. săcui. Mag. székely.Der. secuiesc, adj. (de secui); secuime, s. f. (comunitate de secui).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
secúi s. m., pl. secúi, art. secúii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SECÚI (cf. magh. székely, germ. Szekler) s. m. Persoană aparținând unei populații rezultate, probabil, din amestecul unor populații turcice, ulterior maghiarizată. Migrând dinspre E, s. s-au alăturat ungurilor în campania de cucerire a C. Panonice (895-896); participând și la cuceririle regilor arpadieni în răsărit, s. s-au așezat, alături de populația românească, în Bihor, apoi pe valea Târnavelor, iar la începutul sec. 13 în marginea estică a Transilvaniei.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)