SECÚRE, securi, s. f. Unealtă formată dintr-un corp de oțel cu tăiș și un ochi în care se fixează o coadă de lemn, folosită pentru doborârea arborilor, la scurtatul sau despicatul lemnelor, la cioplit și (în trecut) ca armă de luptă. – Lat. securis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SECÚRE s. satâr. (~ călăului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
secúre (-ri), s. f. – Topor. – Vr. înv. săcure. Mr., istr. secure, megl. sicuri. Lat. secūris (Diez, II, 66; Pușcariu 1494; REW 7775), cf. vegl. scor, it. scure, sp. sgur, port. segure. Din dim. securice provine mag. szekerce (Candrea, Elemente, 404); ngr. τσεϰούρι pare și el de origine rom.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
secúre s. f., g.-d. art. secúrii; pl. secúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SECÚRE ~i f. 1) Unealtă asemănătoare toporului, dar cu muchie mai mare, folosită pentru doborârea copacilor și pentru despicatul lemnelor. 2) (în evul mediu) Armă de luptă. [G.-D. securii] /<lat. securis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink