SECĂTÚRĂ, secături, s. f. 1. Om de nimic, neserios, netrebnic. 2. (La pl.) Lucruri lipsite de valoare, de importanță; fleacuri; mofturi. – Seca + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SECĂTÚRĂ s. 1. v. canalie. 2. v. lichea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SECĂTÚRĂ s. v. curătură, uscătură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
secătúră, secătúri, s.f. 1. (pop.) loc secat al unei ape (unde se poate prinde pește). 2. (înv. și reg.) loc într-o pădure defrișat și folosit ca pășune sau ca ogor; curătură, seci. 3. (înv.) spațiu liber, loc gol. 4. (înv.) porțiune, element, fragment (dintr-un tot, dintr-un ansamblu). 5. (înv.) plantă sau parte a unei plante care și-a pierdut seva, germenele de viață; uscătură. 6. (reg.) boală a oilor care se manifestă prin uscarea pielii. 7. (pop.; la pl.) lucru, fapt, vorbă, afirmație etc. fără valoare, fără importanță, fără sens; fleac, nimic. 8. (pop.; deprec.) persoană lipsită de orice valoare, de caracter etc.; lichea, otreapă, oșiștie, zdreanță, sichimea, marțafoi, pramatie, pușlama.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
secătúră s. f., g.-d. art. secătúrii; pl. secătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SECĂTÚRĂ ~i f. Om de nimic; pușlama; derbedeu; golan. /a seca + suf. ~ătură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink