SEIMÉN, seimeni, s. m. (În sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de ostași mercenari pedeștri înarmați cu sânețe, a căror atribuție era paza curții domnești. [Var.: siimén, simén s. m.] – Din tc. seğmen.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
seimén, seiméni, s.m. (înv.) 1. (la pl.) diviziune a corpului ienicerilor în armata turcească, compusă din 34 de regimente. 2. (la pl.) corp de armată întocmit de Matei Basarab, compus din 2000 de lefegii străini (sârbi, bulgari, greci și albanezi) sub comanda unui polcovnic, pentru paza Curții domnești. 3. soldat din acest corp de ostași, înarmat cu sâneață (pușcă). 4. (adj.; reg.; în forma: seiman) viteaz.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
seimén (-ni), s. m. – 1. Corp de infanterie turc. – 2. Infanterie, în Munt. și Mold. – Var. înv. s(i)me(a)n. Mr., megl. seimen. Tc. seymen (Șeineanu, III, 105), cf. ngr. σειμένης, alb., bg. seimen. – Der. seimenesc, adj. (propriu seimenului).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
seimén s. m. (sil. sei-), pl. seiméni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SEIMÉN ~i m. (în țările românești sec. XVII-XVIII) Ostaș mercenar care își făcea serviciul în garda de pază de la curtea domnitorului. /<turc. seğmen, seymen
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink