Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
SEMINÁR, seminarii, s. n. 1. Formă de activitate didactică în cadrul învățământului superior prin care studenții fixează și adâncesc cunoștințele predate la curs sau execută lucrări practice sub conducerea unui profesor. ♦ Seminar pedagogic = stagiu practic obligatoriu pentru absolvenții unei facultăți care își alegeau cariera didactică. 2. Școală de grad mediu pentru pregătirea preoților. [Pl. și: seminare] – Din fr. séminaire, lat. seminarium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SEMINÁR s.n. 1. Instituție de învățământ teologic unde se pregăteau în trecut viitorii preoți. 2. Formă de instruire a studenților pe bază de dialog, lucrări, ore de studiu practice, organizate pe grupe de studenți și efectuate sub conducerea unui profesor, asistent etc. 3. Cerc de studii organizat pe lângă o organizație de masă sau o instituție pentru pregătirea membrilor săi. [Cf. lat. seminarium, fr. séminaire, rus. seminar].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SEMINÁR s. n. 1. (în unele țări) instituție de învățământ teologic. ♦ ~ pedagogic = instituție de învățământ pentru pregătirea cadrelor didactice. 2. formă de instruire a studenților pe bază de dialog, lucrări, ore de studiu practice, organizate pe grupe de studenți și efectuate sub conducerea unui profesor, asistent etc. ♦ ~ internațional = reuniune internațională consacrată dezbaterii de către experți a unei teme de interes specific. 3. cerc de studii organizat pe lângă o organizație de partid, o organizație de masă sau o instituție, pentru pregătirea membrilor săi. (< fr. séminaire, lat. seminarium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
seminár s. n., pl. seminárii/semináre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SEMINÁR ~e n. 1) Lecție practică în școala superioară, în cadrul căreia studenții își fixează și își aprofundează cunoștințele teoretice. 2) Cerc de studii în cadrul unei organizații obștești sau al unei instituții care urmărește perfecționarea calificării profesionale. 3): ~ teologic instituție de învățământ mediu pentru pregătirea preoților. [Pl. și seminarii] /<fr. séminaire, lat. seminarium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)