SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ◊ Loc. adv. Pe semne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ◊ Expr. (În superstiții) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însușirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viață = a se manifesta, a-și vădi existența, a face să se audă noutăți despre sine. ♦ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstitioși ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului. ♦ Probă, dovadă. ◊ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau că)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mișcare care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acțiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaște un lucru, o ființă; semnalment; însemnare făcută pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaște. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect așezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărți ceva; indicator. ◊ Semn de hotar (sau, în trecut, de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. ◊ Semn de carte = fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, țintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; urmă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens și o indicație grafică. ◊ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuație folosite în scriere. Semne de punctuație = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) întrebuințate pentru a despărți, în scris, părțile unei propoziții sau ale unei fraze sau propozițiile și frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operațiunilor matematice. Semne convenționale = figuri simbolice întrebuințate pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens și un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ◊ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SEMN s. 1. indicator, jalon, reper. (Ca ~ este un stâlp de piatră.) 2. (reg.) zăloagă. (~ de carte.) 3. marcă. (~ distinctiv aplicat pe un obiect.) 4. semn grafic = caracter. (Un scris cu tot felul de ~.) 5. (LINGV.) semn de punctuație = semn ortografic; semnele citării v. ghilimele; semn ortografic = semn de punctuație; semnul exclamației v. semnul exclamării; semnul exclamării = semnul exclamației, (rar) punct al mirării, punct de exclamație; semnul întrebării = (înv.) punct de întrebare, semn întrebător, semn răspunzător. 6. semn zodiacal = zodiac, zodie. 7. constelație, zodie. (Cele 12 ~ ale zodiacului.) 8. țintă, (prin Transilv. și Ban.) șaibă, (înv.) țel. (Trage cu pușca la ~.) 9. (MED.) cicatrice, urmă, (rar) rană, stigmat, (înv. și reg.) beleaznă, (prin nord-estul Olt.) pupăză. (I-a rămas un ~ de la plagă.) 10. urmă. (N-a lăsat nici un ~ al trecerii sale pe aici.) 11. însemn, simbol. (Sceptrul era ~ul puterii domnitorului.) 12. dovadă, indicație, indiciu, mărturie, pildă, probă, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul ...) 13. amintire. (Îi cere un ~ spre a nu-l uita.) 14. semnal. (La ~ul convenit, a apărut.) 15. manifestare, simptom. (Are ~e de nebunie.) 16. piază, prevestire, (livr.) augur. (~ bun sau rău.) 17. atribut, calitate, caracter, caracteristică, însușire, notă, particularitate, proprietate, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (Câteva ~ esențiale ale acestui fenomen.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SEMN s. v. consemnare, criteriu, icoană, inscripție, insignă, însemn, însemnare, mențiune, minune, miracol, normă, notație, notă, principiu, semnalment, știre, veste.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
semn (-ne), s. n. – 1. Tot ceea ce arată ceva. – 2. Semnal. – 3. Simptom, indiciu. – 4. Anunț, pronostic, prezicere. – 5. Minune, miracol. – 6. Simbol de zodiac. – 7. Marcă, simbol. – 8. Urmă, vestigiu, dîră. – 9. Cicatrice, escară, urmă de cusătură urîtă. – 10. Stea, țintă albă la animale. – 11. (Arg.) Gaj, zălog, cauțiune. – Mr. semnu, megl. semn. Lat. sĭgnum (Pușcariu 1577; REW 7908), cf. it. segno, prov. senh, v. fr. seing, cat. senya, sp. seña, port. senha. – Der. semna, vb. (înv., a marca, a semnala, a înfiera); însemna, vb. (a marca, a înfiera, a nota, a cataloga, a semnala; a reprezenta, a semnifica, a simboliza; a avea înțelesul de; a reprezenta, a picta, a grava; înv., a consemna, a îndrepta; a nota, a-și lua notițe, a înscrie; a arăta, a indica; înv., a fixa, a stabili; refl., înv., a revela, a face cunoscut), de la semn sau de la lat. sĭgnāre (DAR; REW 7905; Rosetti, I, 173), cf. fr. enseigner, sp. enseñar, port. ensenhar; însemnat, adj. (marcat; figurat, reprezentat; semnalat, menționat, cotat; indicat, stabilit, fixat, care contează; important, notabil, de clasă); neînsemnat, adj. (insignifiant); însemnare, s. f. (semnificație; sens; rațiune de a fi; importanță, interes; notă, observație); însemnătură, s. f. (înv., semn, semnal, notă); însemnătate, s. f. (importanță); însemnător, adj. (care semnifică; înv., important, considerabil); neînsemnător, adj. (fără importanță). Der. neol. (din fr., cu reducția grupului ign la emn, prin analogie cu semn) semna, vb. (a iscăli); semnal, s. n. (semn convențional); semnătură, s. f. (iscălitură); semnifica, vb.; semnificativ, adj. (important); semnificați(un)e, s. f. (înțeles); consemna, vb.; desemna, vb.; resemna, vb.; insemn, s. n.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
semn s. n., pl. sémne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
semn ~e n. 1) Ceea ce servește pentru a indica sau exprima ceva; indicator. ~ de ploaie. ◊ ~ de hotar obiect (piatră, stâlp, copac etc.) care indică o linie de demarcație. ~ de carte fâșie de carton sau de alt material pusă într-o carte pentru a indica pagina, unde a fost întreruptă lectura. A face ~ (sau ~e) a face o mișcare care sugerează ceva. ~e grafice totalitate a semnelor folosite în scriere. ~e de punctuație semne grafice (virgulă, punct, punct și virgulă etc.), care indică în scris intonația și structura sintactică a vorbirii. ~ diacritic semn pus deasupra sau dedesubtul unei litere pentru a-i indica o valoare fonetică suplimentară. ~e matematice semne care indică anumite operații matematice. ~e convenționale figuri simbolice menite să reprezinte ceva în mod convențional. ~ monetar a) tot ceea ce este imprimat pe o monedă; b) însăși moneda. ~ verbal (sau lingvistic) unitate semnificativă a limbii. 2) Marcă specială făcută pentru a recunoaște un lucru sau o ființă. 3) Pată naturală proprie unui obiect sau unei ființe. 4) Urmă lăsată de un obiect în rezultatul acțiunii unui factor extern. 5) Particularitate după care poate fi recunoscut un lucru sau un fenomen; indiciu. ~e de boală grea. ◊ ~ bun (sau rău) semn care ar prevesti ceva plăcut (sau ceva neplăcut). A da ~ (sau ~e) de viață a da de știre despre sine. În (sau ca) ~ ca dovadă. Sub ~ul având ca simbol. /<lat. signum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SEMN ÎNTREBĂTÓR s. v. semnul întrebării.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SEMN RĂSPUNZĂTÓR s. v. semnul întrebării.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SEMNUL ADÚCERII s. v. ghilimele, semnele citării.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink