SEMNĂTÚRĂ, semnături, s. f. Numele unei persoane scris de propria mână sub textul unui act special, al unei scrisori etc.; iscălitură. – Semna + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SEMNĂTÚRĂ s.f. Iscălitură. [Cf. fr. signature, după semna].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SEMNĂTÚRĂ s. f. iscălitură. (după fr. signature)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SEMNĂTÚRĂ s. iscălitură, (livr.) apostilă, (înv. și reg.) subscriere, (înv.) subscripție, subsemnătură, (rusism înv.) podpiscă. (~ de pe un document.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
semnătúră s. f., g.-d. art. semnătúrii; pl. semnătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SEMNĂTÚRĂ ~i f. Nume al unei persoane scris cu propria mână (sub textul unui act, al unei scrisori etc.) pentru a confirma exactitatea celor relatate sau pentru a-și asuma o anumită responsabilitate; iscălitură. /a semna + suf. ~ătură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink