SERDÁR, serdari, s. m. 1. (În sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și Moldova) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste facând parte dintre boierii de divan. Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. 2. (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. – Din tc. serdār.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
serdár, serdári, s.m. (înv.) 1. (în sec. XVI-XVII) comandant de oaste, mai ales de călărime. 2. (în sec. XVIII-XIX) boier de rang mijlociu. 3. general de cavalerie în armata otomană. 4. (reg.) călău.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
serdár (-ri), s. m. – 1. General turc, de cavalerie. – 2. (Mold.) Comandant militar de la frontiera Nistrului. – 3. (Munt.) Boier de rang mijlociu, primul din categoria lui, șeful armatei, inspector general al poștelor și comunicațiilor. – 4. În sec. XVIII-XIX, titlu nobiliar, boier de rangul al treilea, asimilat de Regulamentul Organic cu gradul de căpitan. – Var. sărdar. Tc. (per.) serdar (Roesler 603; Șeineanu, II, 319; Lokotsch 1851). – Der. serdăreasă, s. f. (nevastă de serdar); serdăresc adj. (de serdar); serdărie, s. f. (funcția de serdar); cîrcserdar, s. m. (în primele decenii ale sec. XIX, căpitan de jandarmerie rural), din tc. kirkserdar.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
serdár s. m., pl. serdári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SERDÁR ~i m. 1) (în evul mediu) Comandant de oaste și, mai ales, de călărime. 2) (în sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. /<turc. serdar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink