Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ♦ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SFÂRȘÍT1 s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși; partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE SFÂRȘÍ mă ~ésc intranz. 1) A ajunge până la capăt; a se încheia; a se isprăvi; a se termina. 2) A avea drept sfârșit; a se încheia; a se termina. 3) A pierde forța și energia ajungând într-o stare de slăbiciune totală; a nu avea puteri; a se epuiza; a se extenua; a se consuma; a se istovi. 4) (despre persoane) A înceta de a mai trăi; a se stinge din viață; a muri; a deceda; a răposa. /<sl. suvurušiti, svrusiti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SFÂRȘÍ ~ésc tranz. 1) (acțiuni) A duce până la capăt; a isprăvi; a termina; a dovedi; a încheia. ◊ A o ~ rău a termina o activitate printr-un eșec. 2) pop. A face să se sfârșească; a lipsi de viață; a omorî; a ucide; a răpune; a mântui. ◊ ~ cu cineva a) a rupe relațiile cu cineva; b) a omorî pe cineva. /<sl. suvurušiti, svrusiti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SFÂRȘÍT ~uri n. 1) Partea cu care se termină sau se încheie ceva. ~ul drumului.În ~ în cele din urmă. La ~ la urmă. A se apropia de ~ a fi aproape pe terminate. Fără ~ a) care nu se termină niciodată; b) mereu; întruna; tot timpul. 2) Element morfologic variabil care se adaugă la tema cuvintelor flexibile pentru a exprima forme sau paradigme flexionare; terminație; desinență. 3) Stingere din viață; moarte. ◊ A-și da obștescul ~ a muri. /v. a sfârși
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SFÂRȘÍ vb. 1. v. termina. 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a termina, (livr.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. v. desăvârși. 4. v. încheia. 5. a isprăvi, a încheia, a închide, a termina. (Să ~ discuția.) 6. v. conchide. 7. v. ieși. 8. a se încheia, a se termina, (înv. și pop.) a se petrece, (înv. și reg.) a se obârși. (Toate trec și se ~.) 9. v. absolvi. 10. v. solda. 11. v. lichida. 12. a înceta, a pieri. (Fericirea lui s-a ~.) 13. a se duce, a se încheia, a se termina, a trece. (S-a ~ și vacanța!) 14. v. expira. 15. v. consuma. 16. v. înceta. 17. v. muri. 18. v. extenua. 19. v. lihni.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SFÂRȘÍ vb. v. asasina, devasta, distruge, îndeplini, înfăptui, nimici, omorî, pârjoli, prăpădi, pustii, realiza, suprima, ucide.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SFÂRȘÍT s. 1. v. terminare. 2. v. capăt. 3. v. încheiere. 4. încheiere, (înv.) istov. (După ~ul nunții.) 5. încetare, terminare, (înv. și reg.) spargere, spart. (După ~ul horei.) 6. (înv.) săvârșenie. (~ul zilei.) 7. final, urmă. (A venit abia la ~.) 8. deznodământ, soartă. (~ul bătăliei s-a decis.) 9. deznodământ, epilog, final, încheiere, (livr.) fine. (~ul acțiunii unui roman.) 10. coadă, fine. (Poanta e plasată la ~.) 11. consumare, epuizare, isprăvire, sfârșire, terminare. (~ul tuturor proviziilor.) 12. (fig.) apus. (A ajuns la ~ul vieții.) 13. v. moarte.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SFÂRȘÍT adj. 1. v. isprăvit. 2. v. extenuat. 3. v. lihnit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) sfârși ≠ a (se) începe, a (se) naște, a începe
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
Sfârșit ≠ început, introducere, nesfârșit
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
sfîrșí (-șésc, -ít), vb.1. A termina, a isprăvi. – 2. (Refl.) A se termina, a lua sfîrșit. – 3. (Refl.) A se prăpădi, a muri. – Var. săvîrși. Megl. sfășǫs. Sl. sŭvrušiti (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 449). – Der. sfîrșenie, s. f. (înv., terminare, moarte); sfîrșală, s. f. (slăbiciune, leșin, terminat, isprăvit; s. n., final, moarte); nesfîrșit, adj. (infinit); săvîrșitor, adj. (înfăptuitor, făuritor); desăvîrși, vb. (a isprăvi; a finisa; a perfecționa); desăvîrșit, adj. (perfect, exact).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sfârșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. sfârșeáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
sfârșít s. n., pl. sfârșíturi (și: sfârșíte în loc. pe ~)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)