SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SFĂRÂMĂTÚRĂ s. 1. (rar) zdrobitură, (pop.) zdrumicătură. (~ unui pahar.) 2. brac, (reg.) fărâmătură. (~ dintr-un obiect.) 3. bucățică, fărâmătură. (N-a mai rămas nici o ~ din ...)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SFĂRÂMĂTÚRĂ s. v. fracție.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SFĂRÂMĂTÚRĂ ~i f. Lucru spart în bucăți mici. 2) Fragment dintr-un astfel de lucru. [G.-D. sfărâmăturii] /a sfărâma + suf. ~tură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink