SICTÍR, interj. (Arg.; în expr.) Hai sictir! = pleacă! marș de aici! șterge-o!; A da cu sictir = a sictiri. – Din tc. siktir.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SICTÍR interj. peior. : Hai ~ fugi, șterge-o de aici. A da cu ~ a alunga pe cineva, înjurându-l. /<turc. siktir
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
sictír1 (arg., fam.) interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
sictír2 (arg., fam.) s. n., pl. sictíruri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
sictír interj. – Exprimă vulgar repulsia. Tc. sikdir, imperativ pasiv al lui sikmek „a se împerechea” (Șeineanu, II, 321; Lokotsch 1060), cf. ngr. σιϰτίρ „blestem”. – Der. sictiri, vb. (a înjura).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sictír interj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink