SIFLÁNT, -Ă, siflanți, -te, adj. (Despre respirație) Șuierător; strident, zgomotos. ◊ Consoană siflantă sau sunet siflant (și substantivat, f.) = consoană constrictivă dentală, formată prin atingerea vârfului limbii de către cele două șiruri de dinți sau numai de dinții incisivi inferiori; consoană sibilantă. – Din fr. sifflant.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SIFLÁNT, -Ă adj. 1. (Despre respirație) Șuierător; strident. 2. (Fon.) Consoană siflantă (și s.f.) = consoană pronunțată cu o ușoară șuierătură; sibilantă. [< fr. sifflant].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SIFLÁNT, -Ă I. adj., s. f. (consoană) fricativă dentală; consoană șuierătoare, sibilantă. II. adj. (despre respirație) șuierător. (< fr. sifflant)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SIFLÁNT adj. (FON.) sibilant, șuierător. (Consoană ~; sunet ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
siflánt adj. n. (sil. -flant); f. sg. siflántă; pl. n. și f. siflánte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SIFLÁNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre sunete consonante) Care se articulează cu o ușoară șuierătură; sibilant. /<fr. sifflant
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink