SIHÁSTRU, -Ă, sihaștri, -stre, s. m. și f. 1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăiește singur. [Var.: sehástru, -ă s. m. și f.] – Din ngr. isihastís.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SIHÁSTRU adj. v. izolat, retras, singur, singuratic, solitar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SIHÁSTRU s. v. pustnic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sihástru (-ștri), s. m. – Eremit, anahoret. – Var. sehastru, Mold. săhastru, sahastru. Mgr. ἠσυχαστής „care trăiește liniștit” (Murnu, 15), cf. isihie și sl. (v. sb.) sihasti (Vasmer, Gr., 131). Modificarea terminației se datorează dificultății grupului final -stŭ (cf. buiestru) și analogiei cu der. – Der. sihăstrie, s. f. (pustnicie, viață de sihastru), din mgr. ἠσυχάστρια sau ἠσυχαστήριον, sl. sichastrija; sihăstri, vb. (a trăi cu sihaștrii); sihăstrește, adv. (ca sihaștrii).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháștri, art. siháștrii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SIHÁSTRU ~ștri m. 1) Călugăr care trăiește într-un loc izolat de lume, petrecându-și viața în post și rugăciuni; pustnic; schimnic; ascet. 2) fig. Persoană care duce un mod izolat de viață. /<ngr. isihastrís
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
sihástră s. f., g.-d. art. sihástrei; pl. sihástre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink