SILÉPSĂ, silepse, s. f. Construcție sintactică în care cuvintele se acordă după asociații logice și nu după regulile gramaticale obișnuite; p. ext. figură de stil în care se folosește o astfel de construcție sintactică și în care un cuvânt este luat atât în sensul propriu, cât și în cel figurat. – Din fr. syllepse, lat., ngr. syllepsís.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SILÉPSĂ s.f. Construcție sintactică în care acordul se face potrivit ideii care predomină în mintea vorbitorului și nu conform regulilor gramaticale; sineză; (p. ext.) figură de stil în care un cuvânt este luat atât în înțelesul lui propriu, cât și în cel figurat. [< fr. syllepse, cf. lat., gr. syllepsis].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SILÉPSĂ s. f. 1. construcție sintactică în care acordul se face după sens și nu după regulile gramaticale; sineză. 2. procedeu prin care un cuvânt este luat atât în înțeles propriu, cât și figurat. (< fr. syllepse, lat., gr. syllepsis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
silépsă s. f., g.-d. art. silépsei; pl. silépse
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SILÉPSĂ ~e f. Construcție sintactică în care acordul cuvintelor se face după sens și nu după regulile gramaticale. /<ngr. sýllepsis, lat. syllepsis, fr. syllepse
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink