SINALÉFĂ, sinalefe, s. f. (Fon.) Fuziune (în timpul pronunțării) a două silabe într-una singură prin eliziune, sinereză sau contracție. – Din fr. synaléphe, lat. synalaepha.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SINALÉFĂ s.f. (Lingv.) Reunirea a două silabe într-una singură în timpul pronunțării. [< fr. synalèphe, cf. gr. synaloiphe < synaleiphein – a face coerent].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SINALÉFĂ s. f. fuziune în timpul pronunțării a două silabe într-una singură prin contracție, eliziune sau sinteză. (< fr. synalèphe, lat. synalaepha)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
sinaléfă s. f., g.-d. art. sinaléfei; pl. sinaléfe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink