SINCRONÍSM, sincronisme, s. n. Existența în același timp sau desfășurarea paralelă a două sau a mai multor fapte, fenomene sau evenimente; simultaneitate. ◊ Sincronism sonor = simultaneitate a înregistrărilor sonore cu cele ale imaginilor, în cinematografie și televiziune, realizată cu ajutorul camerei sincrone. – Din fr. synchronisme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SINCRONÍSM n. Caracter sincronic; simultaneitate. /<fr. synchronisme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SINCRONÍSM s.n. 1. Proprietate a unor fenomene periodice asemănătoare de a se desfășura simultan; stare a ceea ce este sincron; simultaneitate. ♦ (Cinem.) Simultaneitatea înregistrărilor sonore cu cele ale imaginilor. 2. Teorie susținută de Eugen Lovinescu, potrivit căreia, în epoca modernă, cultura (și toate instituțiile) unui popor se dezvoltă, prin imitație și adaptare, în strânsă interdependență cu celelalte culturi. [< fr. synchronisme].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SINCRONÍSM s. n. 1. proprietate a unor fenomene periodice asemănătoare de a se desfășura simultan; stare a ceea ce este sincron. ◊ (cinem.) concordanță într-un film între înregistrările sonore și cele ale imaginilor. 2. principiu derivat din teoria „imitației” a lui Gabriel Tarde, susținut de Eugen Lovinescu, potrivit căruia, în epoca modernă, cultura (și toate instituțiile) unui popor se dezvoltă, prin imitație și adaptare, în strânsă interdependență cu celelalte culturi. (< fr. synchronisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SINCRONÍSM s. v. concomitență.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sincronísm s. n., (fenomene) pl. sincronísme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink