SINÉCDOCĂ, sinecdoce, s. f. Figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părții (și invers), a particularului în locul generalului, a generalului în locul particularului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuși etc. [Acc. și: sinecdócă] – Din lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SINECDÓCĂ s.f. Figură de stil care constă în restrângerea sau lărgirea sensului unui cuvânt folosindu-se partea pentru întreg, întregul pentru parte, genul pentru specie, specia pentru gen, singularul pentru plural etc. [Cf. fr. synecdoque, lat., gr. synecdoche].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SINÉCDOCĂ s. f. figură de stil constând în restrângerea sau lărgirea sensului unui cuvânt, folosindu-se partea pentru întreg, genul pentru specie, singularul pentru plural și invers, materia din care e făcut un lucru pentru lucrul însuși. (< fr. synecdoque, gr. synekdokhe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
sinecdócă s. f., g.-d. art. sinecdócei; pl. sinecdóce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SINECDÓCĂ ~ce f. Figură de stil care constă în extinderea sau restrângerea sensului unui cuvânt, substituindu-se denumirea întregului cu denumirea unei părți a acestuia și invers. /<lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink