SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SINGURÁTIC adj. 1. v. retras. 2. v. răzleț. 3. v. d****c.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SINGURÁTIC adj. v. singur, unic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SINGURÁTIC adj., s. v. singular.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SINGURÁTIC s. v. solitar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Singuratic ≠ nesolitar, nesinguratic
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
singurátic adj. m., pl. singurátici; f. sg. singurátică, pl. singurátice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SINGURÁTIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre ființe) Care trăiește singur; retras; solitar. 2) (despre obiecte) Care se găsește singur; solitar. /singur + suf. ~atic
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink