SINGURĂTÁTE, (2) singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăiește singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -ătate.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SINGURĂTÁTE s. 1. v. izolare. 2. pustietate, (fig.) sihăstrie. (Era o ~ totală.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
singurătáte s. f., g.-d. art. singurătății; (locuri, perioade) pl. singurătăți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SINGURĂTÁTE ~ăți f. 1) Stare a celui care trăiește sau se simte singur. 2) Loc nepopulat. /singur + suf. ~ătate
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink