SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „cap”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SINONÍMIC, -Ă adj. Referitor la sinonimie. ♦ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte cu sensuri apropiate ajung să desemneze în sens figurat același lucru. [Cf. fr. synonymique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SINONÍMIC, -Ă I. adj. referitor la sinonimie. ♦ derivație ~ă = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte cu sensuri apropiate ajung să desemneze același lucru. II. s. f. 1. ramură a lingvisticii care studiază sinonimele. 2. totalitatea sinonimelor unei limbi. (< fr. synonymique, /II/ germ. Synonymik)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SINONÍMIC adj. (LINGV.) identic, sinonim. (Sen-suri ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sinonímic adj. m., pl. sinonímici; f. sg. sinonímică, pl. sinonímice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SINONÍMIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de sinonime; propriu sinonimelor. /<fr. synonymique, germ. Synonymik, synonymisch
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink