SINONIMÍE s. f. Însușire pe care o au unele cuvinte, expresii, afixe etc. de a fi sinonime (1) cu altele; posibilitate a înlocuirii unui cuvânt, a unei expresii etc. prin sinonimul (2) lor; situație în care se află două sau mai multe sinonime. ♦ P. gener. Asemănare, identitate, corespondență, similitudine. – Din fr. synonymie, lat. synonymia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SINONIMÍE f. lingv. Fenomen de echivalență semantico-funcțională a unităților de limbă (cuvinte, expresii, afixe sau construcții gramaticale) diferite ca aspect sonor. [G.-D. sinonimiei] /<fr. synonymie, germ. Synonymie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SINONIMÍE s.f. Însușirea de a fi sinonim; posibilitatea înlocuirii unui cuvânt cu sinonimul său. [Gen. -iei. / cf. fr. synonymie].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SINONIMÍE s. f. însușirea de a fi sinonim; sinonimitate; posibilitatea înlocuirii unui cuvânt, a unei expresii etc. cu sinonimul lor. (< fr. synonymie, lat. synonymia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SINONIMÍE s. (LINGV.) (rar) sinonimică, (înv.) sinonimitate. (~ existentă între două sensuri.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sinonimíe s. f., art. sinonimía, g.-d. art. sinonimíei; pl. sinonimíi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink