SINTÁGMĂ, sintagme, s. f. Unitate semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare; p. ext. locuțiune; expresie. – Din fr. syntagme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SINTÁGMĂ s.f. Unitate sintactică stabilă, formată din mai multe cuvinte sau dintr-o locuțiune, constituind o parte a unei propoziții sau a unei fraze. [< fr. syntagme, cf. gr. syntagma].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SINTÁGMĂ s. f. unitate semantico-sintactică stabilă, din două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare. (< fr. syntagme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
sintágmă s. f., g.-d. art. sintágmei; pl. sintágme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SINTÁGMĂ ~e f. lingv. 1) Ansamblu liniar de elemente ale limbii, aparținând unor clase diferite, care, în actul vorbirii, se îmbină unul cu altul. 2) Unitate sintactică stabilă alcătuită din două sau mai multe cuvinte, între care există un raport de subordonare și care constituie o parte a unei propoziții sau a unei fraze. /<fr. syntagme, germ. Syntagma
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink