SINTÉZĂ, sinteze, s. f. 1. Metodă științifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; îmbinare a două sau a mai multor elemente care pot forma un tot. ♦ (Concr.) Lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operație prin care se obține formarea unui compus chimic pornind de la elementele chimice componente sau de la compuși mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanță. – Din fr. synthèse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SINTÉZĂ s.f. (op. analiză). 1. Metodă generală de cunoaștere care constă din recompunerea unui tot sau a unui întreg din părțile sale componente. ♦ Reunire. ♦ (Concr.) Lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operație, metodă prin care se obține un compus chimic din elementele lui sau din compuși mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanță. 4. Unitate dialectică a laturilor contrare. 5. (În filozofia lui Hegel) Etapa finală a triadei, care unește în sine într-un chip nou unele trăsături ale ambelor etape anterioare ale dezvoltării (teza și antiteza). [Cf. fr. synthèse, lat., gr. synthesis < syn – cu, thesis – așezare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SINTÉZĂ s. f. 1. metodă de cunoaștere constând din recompunerea unui tot din părțile sale componente. ◊ reunire. ◊ lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. ◊ (mil.) document de raportare a situației și informare a eșalonului superior, la sfârșitul zilei de luptă sau al unei acțiuni. 2. operație, metodă prin care se obține un compus chimic din elementele lui sau din compuși mai simpli. 3. (fiz.) combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau mai multe culori. ◊ recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanță. ♦ ă sunetelor = a) tehnică de generare pe cale electronică a sunetelor. b) tehnică de procesare prin care se reduce redundanța semnalelor vorbirii umane. 4. (fil.) unitate dialectică a laturilor contrare ◊ (la Hegel) etapa finală a triadei, fuziunea contrariilor (teza și antiteza). (< fr. synthèse)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SINTÉZĂ s. 1. rezumat. (Și-a alcătuit o ~ din cele citite.) 2. (BIOL.) biosinteză. 3. (CHIM.) sinteză oxo v. oxosinteză.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Sinteză ≠ analiză
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
sintéză (-ze), s. f. – Generalizare, combinare. – Var. înv. sintesi. Fr. synthèse și mai înainte (sec. XVIII) din gr. σύνθεσις (Gáldi 254). Der. din fr. sintetic, adj.; sintetiza, vb.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sintéză s. f., g.-d. art. sintézei; (operații, rezultate) pl. sintéze
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SINTÉZĂ ~e f. 1) Metodă de cercetare care constă în recompunerea obiectului din elementele în care a fost descompus acesta cu scopul cunoașterii diferitelor lui aspecte 2) Formare a unui întreg (material) din elemente. 3) Lucrare științifică care generalizează rezultatele esențiale ale unei probleme sau ale unei discipline. 4) chim. Preparare a unui compus din substanțe simple. [G.-D. sintezei] /<ngr. sinthesis, lat. sinthesis, fr. synthese, germ. Synthese
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink