SIREPÍ vb. v. sălbătici.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sirepí, sirepésc, vb. IV refl. (înv.) 1. a deveni sireap, a se sălbătici. 2. (fig.; în forma: siripi) a se răzvrăti; a se ațâța.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirép, sireápă, adj.] – Din sl. sverĕpŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SIRÉP, SIREÁPĂ adj. v. sireap.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SIREÁP adj. aprig, focos, nestăpânit, sălbatic, vijelios, (înv.) zmeios. (Un cal ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SIREÁP adj. v. nedomesticit, primitiv.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SIREÁP adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzt, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sireáp (-eápă), adj. – 1. Crud, rău. – 2. Sălbatic, neîmblînzit, fioros. Sl. sverĕpŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 345; Conev 100; Iordan, Dift., 81). – Der. sirepie, s. f. (ferocitate, sălbăticie); sirepi, vb. refl. (înv., a se sălbătici, a se înrăi).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sireáp adj. m., pl. sirépi; f. sg. sireápă, pl. sirépe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink