SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Rusiei, Ucrainei, Bielorusiei, Poloniei, Bulgariei, Cehiei, Slovaciei, Serbiei etc. sau care este originară de acolo; slavon (1); (la m. pl.) popor care locuiește în aceste state. 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substativat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SLAV, -Ă adj., s. m. f. (individ) care aparține unei comunități de triburi din marea familie a popoarelor de limbă indo-europeană, grupul satem. ♦ limbi ĕ = ansamblu de limbi indo-europene, vorbite de slavi, în Europa de est și centrală. ◊ (s. f.) slavă veche = limba slavilor din estul Pen. Balcanice. (< fr. slave)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SLAV s., adj. 1. s. slavon, (înv.) șcheau. (Vechii ~.) 2. adj. savon, slavonesc, (livr.) slavic. (Po-pulații ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
slav s. m., adj. m., pl. slavi; f. sg. slávă, g.-d. art. slávei, pl. sláve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SLAV1 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din marele grup de popoare înrudite din Europa, divizat în trei ramuri: de est (rușii, ucrainenii, bielorușii), de vest (polonezii, cehii, slovacii etc.) și de sud (bulgarii, sârbii, croații, slovenii etc.). /<fr. Slave
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SLAV2 ~ă (~i, ~e) Care aparține slavilor. Limbi ~e. Cultură ~ă. /<fr. slave
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink