SLĂBÍE, slăbii, s. f. (Pop.) Slăbiciune. – Din slab + suf. -ie.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
SLĂBÍE s. v. epuizare, extenuare, istoveală, istovire, secătuială, sfârșeală, slăbiciune, sleire, surmenaj, surmenare, șold, vlăguire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
slăbíe2, slăbíi, s.f. (reg.) 1. (la animale) parte moale și scobită a corpului, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert, flămânzare. 2. fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului omenesc, corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul; articulația femurului cu osul iliac; șold. 3. (la oameni; la pl.) abdomen.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
slăbíe1, slăbíi, s.f. (înv.) 1. (pop.) slăbiciune, debilitate fizică. 2. (reg.) anemie. 3. lipsit de tărie morală, de energie și de fermitate în acțiuni. 4. deprindere rea, cusur, defect, meteahnă, nărav, patimă, viciu. 5. (reg.) lipsă (de avere), nevoie, neavere, sărăcie.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink