SMUCITÚRĂ, smucituri, s. f. Faptul de a (se) smuci; mișcare repezită, bruscă; smuceală, smucit1. [Var.: (pop.) smuncitúră s. f.] – Smuci + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SMUCITÚRĂ s. smuceală, smucire, smucit. (Cu o ~ ...)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
smucitúră s. f., g.-d. art. smucitúrii; pl. smucitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink