Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
SOÁRE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc principal al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit, est, orient; p. ext. vremea când răsare soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus, vest, occident; p. ext. vremea când apune soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bună-stare. – Lat. sol, -lis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SOÁRE s. v. regină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
soáre (-óri), s. m. – Corpul ceresc principal al planetei noastre. – Mr. soare, megl. soari, istr. sǫre. Lat. sōlem (Pușcariu 1601; REW 8059), cf. vegl. saul, it. sole, v. prov., cat., sp., port. sol.Comp. soare-apune, s. n. (occident, vest); soare-răsare, s. n. (răsărit); soare-scapătă, s. n. (apus); soaresec (var. soare’n cap), s. n. (insolație); soarea-soarelui, s. f. (plantă, Helianthus annuus), deformație de la florea-soarelui, contaminată cu sora-soarelui. Der. sorean, s. m. (obleț, Alburnus lucidus); soreață, s. f. (obleț); sori, vb. (a încălzi, a expune la soare); asori, vb. refl. (Maram., a se expune la soare), dintr-o expresie adv. a soare (DAR); însorit, adj. (cu soare, luminos); sorin, adj. (însorit); solar, adj., din fr. solaire. Din rom. soare-apune provin în ngr. σουρουπώνει, σουρούπωσε „soarele apune” (Meyer, Neugr. St., II, 78), σουρουπώνω „a-l prinde noaptea”, σουρούπωμα „crepuscul”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
soáre s. m., (aștri cu lumină proprie) pl. sori
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SOÁRE sori m. 1) astr. Astru central, incandescent și luminos, în jurul căruia se rotește Pământul și celelalte planete ale sistemului nostru planetar. ◊ ~-apune apus; vest; asfințit. ~-răsare răsărit; est. Sub (sau pe sub) ~ pe pământ; pe lume. ~ în cruce amiază. A se uita la cineva ca la ~ a se uita cu admirație la cineva. A sta cu burta la ~ a nu face nimic; a se lenevi; a trândăvi. A i se pune cuiva ~le drept inimă a i se face cuiva foame. A făgădui câte în lună și în ~ (sau în stele) a făgădui lucruri irealizabile. A dori câte în lună și în ~ (sau în stele) a dori prea multe. A căuta (sau a găsi) pete-n ~ a căuta neajunsuri oriunde și cu tot dinadinsul. 2) Lumină și căldură care vine de la acest corp ceresc. Zi cu ~. 3) fig. Ceea ce reprezintă un izvor de fericire, de bucurie. /<lat. sol, ~is
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BIBAN-SOÁRE s. v. pește-auriu, pește-curcubeu, pește-soare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FLOAREA-SOARELUI-DE-CÂMP s. v. aglică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RUJA-SOÁRELUI s. v. floarea-soarelui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SOARE-APÚNE s. v. apus, asfințit, vest.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SOARE-RĂSÁRE s. v. est, orient, răsărit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SOAREA-SOÁRELUI s. v. floarea-soarelui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SORA-SOÁRELUI s. v. floarea-soarelui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
floárea-soárelui s. f., g.-d. art. flórii-soárelui; pl. art. flórile-soárelui
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
rujá-soárelui s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
soáre-apúne s. m. invar.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
soáre-răsáre s. m. invar.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
sóra-soárelui s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SOARE (lat. solem) s. m. 1. (Cu valoare de nume propriu) Astrul central al sistemului nostru planetar în jurul căruia gravitează planetele, asteroizii cometele. Astru cu lumină proprie face parte din categoria stelelor; energia sa, de proveniență termonucleară (prin transformarea hidrogenului în heliu), este radiată sub formă de lumină sau de alte radiații. O fracțiune a acestei energii (a doua miliarda parte) ajunge și pe Pământ, constituind principala sursă de energie primară, fără de care viața nu ar fi posibilă. Masa S. este de c. 2 x 1080 kg, iar diametrul de 1.392.000 km; temperatura sa este de c. 6.000 K, la suprafață, și de c. 15.000.000 K, în centru. Perioada de rotație (sinodică) a S. este de 25,4 zile la Ecuator, crescând spre poli. Depărtarea medie a Pământului față de S. este de 149.600.000 km, lumina străbătând această distanță în 8 min. și 18 s. V. fotosferă, cromosferă, coroană solară, activitate solară.Expr. A fi rupt din Soare = a fi deosebit de frumos. A vorbi (sau a spune) cânte-n lună și Soare = a vorbi vrute și nevrute, a sporovăi. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit, est; soare-apune (sau scapătă) = apus, vest. ♦ Lumina și căldura venită de la Soare. ♦ Loc. Cu Soare = cât este ziuă, pe lumină. 2. Nume dat oricărui corp ceresc care are lumină proprie și care poate constitui centrul unui sistem planetar.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
PĂCUIUL LUI SOARE, sit arheologic situat pe un ostrov al brațului Dunărea Veche, la 9 km în aval de com. Ostrov, pe terit. com. Lipnița, jud. Constanța, unde a fost descoperită o cetate bizantină, construită în sec. 10-11 și locuită până în sec. 13-15.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)