Dex socotit

SOCOTÍT¹ s. n. Faptul de a (se) socoti; calcul, socoteală. – V. socoti.

SOCOTÍT², -Ă, socotiți, -te, adj. (Despre oameni) Chibzuit, cumpătat, măsurat. – V. socoti.

SOCOTÍT adj. 1. v. calculat. 2. v. chibzuit. 3. v. chibzuit, cumpănit, gândit, judicios, matur, serios, temeinic. (O judecată ~.) 4. bun, chibzuit, folositor, gândit, înțelept, judicios, rațional, rezonabil, util, (fig.) sănătos. (Un sfat ~.)

SOCOTÍT s. calcul, calculare, socoteală, socotire, (rar) calculație, (pop.) răboj, (înv.) sămăluire. (~ul anilor calendaristici.)

Socotit ≠ nesocotit, nesăbuit

socotít s. n.

SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la raspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.) socót] – Cf. ucr. sokotyty.

A SE SOCOTÍ mă ~ésc intranz. 1) A plăti o datorie. 2) fig. A cauza un rău drept răsplată pentru prejudiciile aduse anterior; a se răsplăti; a se răfui; a se achita. /<lat. succutere

A SOCOTÍ ~ésc tranz. 1) A supune unui calcul; a determina printr-un calcul; a calcula. 2) A fi de părere; a găsi de cuviință; a gândi; a crede; a considera. 3) A prețui printr-o judecată favorabilă; a aprecia; a crede; a considera. 4) A interpreta în același mod; a trata întocmai. ~ ca pe un frate. 5) rar A pune pe seama (cuiva). /<lat. succutere

SOCOTÍ vb. 1. (MAT.) a calcula, (înv. și pop.) a număra. (~ cât fac 2 ori 2.) 2. (MAT.) a număra. (~ până la 10.) 3. a aprecia, a calcula, a estima, a evalua, a măsura, a prețui. (A ~ valoarea unui obiect.) 4. a aprecia, a calcula, a potrivi. (A ~ ceva din ochi.) 5. a chibzui, a (se) gândi, a judeca. (Să ~ cum e mai bine.) 6. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gândi, a judeca, a opina. (Eu ~ că așa trebuie să facem.) 7. a considera, a crede, a găsi, a vedea. (Această circumstanță o ~ de bun augur.) 8. a considera. (Esop a ~ limba un mare rău.) 9. a considera, (fig.) a taxa. (Îl ~ drept mincinos.) 10. a se considera, a se crede, a se închipui, a se vedea, (pop.) a se ține. (Se ~ inteligent.) 11. a bănui, a crede, a ghici, a gândi, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a ști, a visa, (rar) a prevesti, (înv. și reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întâmpla astfel?) 12. a crede, a presupune, (franțuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 13. a se răfui. (Lasă că ne ~ noi!)

SOCOTÍ vb. v. analiza, aprecia, atribui, căuta, cerceta, cinsti, considera, examina, feri, investiga, îngriji, onora, păzi, prețui, respecta, stima, studia, urmări, vedea, veghea, vizita.

socotí (socotésc, socotít), vb. – 1. A număra, a calcula, a face calcule. – 2. A avea în vedere, a considera. – 3. A reflecta, a se gîndi bine, a privi. – 4. A fi de părere, a gîndi. – 5. A crede, a presupune, a presimți, a bănui. – 6. A considera drept, a lua drept..., a asemăna cu... – 7. (Înv.) A îngriji, a asista. – 8. (Refl.) A-și plăti notele, facturile. – 9. (Refl., înv.) A se păzi, a se adăposti. – Var. pers. I. socot. Origine incertă. Se consideră der. din mag. szokotálni, din sl. skotŭ „vită mică” (Roesler, Rom. Studien, Leipzig 1871, 351; Cihac, II, 526; Șeineanu, Semasiol., 190; Tiktin; Candrea); dar istoria cuvîntului mag. nu este clară și Edelspacher 22 îl consideră der. din rom. Numai ca o curiozitate poate menționa der. propusă de Crețu 368 din se și căuta. Der. socoată, s. f. (Trans., calcul); socoteală, s. f. (calculare, calcul; adunare; cont, notă de plată; plan, proiect; deliberare, reflecție, motiv, explicație, grijă, sarcină;înv., rațiune, inteligență; înv., opinie, aviz, părere); socotință, s. f. (reflecție, opinie, intenție; înv., considerație, prețuire, stimă); socotit, adj. (calculat; moderat, măsurat); socotitor, adj. (calculator; înv., paznic, supraveghetor); nesocoti, vb. (a nu ține cont, a subestima, a deprecia); nesocotință, s. f. (nechibzuință; ușurință, imprudență, inconștiență); nesotit, adj. (lipsit de judecată, îndrăzneț, grăbit; infinit, fără a socoti). Din rom. pare să provină rut. sokotyty „a păstra”, sokotak „supraveghetor”, sokotno „prevăzător” (Miklosich, Wander., 10; Miklosich, Fremdw., 126; Candrea, Elemente, 400), bg. sokotiti „a îngriji, a păzi”, săs. sokotin, gesoketit.

socotí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. socoteáscă