SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Din lat. socrus (= socer).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
sócru (-ri), s. m. – Tatăl unuia dintr soți, în raport cu celălalt soț. – Mr., megl., istr. socru. Lat. sǒcrum în loc de sǒcerum (Cihac, I, 256; Pușcariu 1606; REW 8054), formă care apare la Consentius, cf. calabr. socru, nap. suogre, logud. sogru, prov., cat. sogre, sp. suegro, port. sogro. Uz general (ALR, I, 261). – Der. soacră, s. f. (mama unuia dintre soți în raport cu celălalt soț), mr., megl. soacră; socri, vb. (a stărui, a obosi, a cicăli, a bate la cap); socrie, s. f. (înrudirea socrilor cu ginerii sau nurorile); socriță, s. f. (femeie care pregătește mîncarea, la nunțile tradiționale).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sócru s. m. (sil. -cru), art. sócrul; pl. socri, art. sócrii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SÓCRU ~i m. Tată al unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. ◊ ~-mare tatăl mirelui. ~-mic tatăl miresei. [Sil. so-cru] /<lat. socrus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
sócru-máre s. m. (sil. -cru-), art. sócrul-máre; pl. socri-mari, art. sócrii-mari
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
táta-sócrul s. m. art., g.-d. art. lui táta-sócrul
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink