SOFRÁ, sofrale, s. f. (Înv.) Masă mică, circulară și foarte joasă, la care se mânca stând pe divan. – Din tc. sofra.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
sofrá, sofrále, s.f. 1. (înv.) masă mică circulară, și foarte joasă, la care se mânca stând pe divan, pe un scăunel sau pe o rogojină. 2. ghizd (la fântână).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
sofrá (-ále), s. f. – Măsuță joasă pentru mîncare. – Mr. sufră. Tc. sofra, din arab. süfret „provizii de drum” (Șeineanu, II, 324; Lokotsch 1937), cf. ngr. σοφρᾶς, alb., bg., sb. sofrá. – Der. sofragiu (var. sufragiu), s. m. (om de serviciu, ospătar), din tc. sofraci, cf. ngr. σοφραντζής, bg., sb. sofradžija; sufragerie (var. sofragerie), s. f. (cameră unde se servește masa). Cf. sufertaș.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sofrá s. f. (sil. -fra), art. sofráua, g.-d. art. sofrálei; pl. sofrále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
șófră, șófre, s.f. (reg.) pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie cu gura oblică, ce trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean, obleț.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink