SOL2, soli, s. m. Persoană trimisă (oficial) undeva pentru o misiune; spec. emisar însărcinat să ducă tratative oficiale în numele unei țări sau al unui suveran (din evul mediu). ♦ Vestitor. ♦ (La nunțile țărănești) Flăcău trimis de mire în satul sau la casa miresei spre a-i vesti sosirea. – Din sl. solŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SOL3, soli, s. m. Unitate monetară principală din Peru. – Din fr. sol.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SOL1 s. invar. m. (Muz.) 1. Unul dintre cele șapte sunete ale gamei; notă corespunzătoare acestui sunet. 2. Nume dat uneia dintre chei. – Din it., fr. sol.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SOL4 s. n. (Chim.) Soluție coloidală. – Din fr. sol.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SOL5, soluri, s. n. 1. Strat afânat, moale și friabil de la suprafața scoarței pământești, care (împreună cu atmosfera din jur) constituie mediul de viață al plantelor; suprafața pământului; p. ext. pământ, teren. 2. (Și în sintagma exercițiu la sol) probă de gimnastică executată la nivelul podelei. – Din fr. sol, lat. solum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SOL- Element prim de compunere savantă cu semnificația „sol” (1), „pământ”. [< lat. solum].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SOL1 s.m. invar. (Muz.) 1. A cincea notă din gama majoră tip; sunetul corespunzător notei. 2. Coarda, clapa unui instrument care dă sunetul acestei note. 3. Denumirea uneia dintre chei. [< it. sol].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SOL2 s.m. Unitate monetară în Peru. [< sp. sol].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SOL s.n. 1. Stratul afânat de la suprafața Pământului, în care se dezvoltă viața vegetală. 2. Teritoriu, pământ. 3. Soluție coloidală. [Cf. fr. sol, lat. solum].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SOL1- elem. „soare”. (< lat. sol)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SOL3 s. m. soluție coloidală. (< fr. sol)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SOL4 s. m. inv. (muz.) 1. treapta a cincea a gamei diatonice; sunetul și nota corespunzătoare. 2. coarda, clapa unui instrument care dă acest sunet. 3. denumirea uneia dintre chei. (< it., fr. sol)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SOL5 s. m. unitatea monetară a statului Peru. (< fr., sp. sol)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SOL2 s. n. 1. strat superficial, afânat, al scoarței terestre, în care se dezvoltă viața vegetală. 2. teritoriu, pământ. ♦ exercițiu la ~ = probă de gimnastică executată la nivelul podelei. (< fr. sol, lat. solum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SOL s. 1. v. delegat. 2. v. crainic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SOL s. v. vătaf, vătășel, vornicel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SOL s. pământ, teren. (~ podzolic, lutos, nisipos.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SOL s. v. soluție coloidală.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sol (-li), s. m. – Trimis, mesager, ambasador. Sl. sŭlŭ, solŭ (Cihac, II, 353), Cf. slov. sol. – Der. soli, vb. (înv., a trimite, a comunica); solie, s. f. (trimitere, misiune; mesaj); solitor, s. m. (înv., parlamentar, trimis, delegat).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sol (soluri), s. n. – Pămînt. Fr. sol. – Der. subsol, s. n., după fr. sous-sol.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sol (muz.) s. m. invar.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
sol (emisar, vestitor, unitate monetară) s. m., pl. soli
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
sol (chim.) s. n., pl. sóluri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
sol (stratul superior al scoarței pământului) s. n., (feluri) pl. sóluri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SOL1 m. invar. 1) Notă muzicală situată pe a cincia treaptă a gamei do major. 2) Sunet corespunzător acestei note. /<fr., it. sol
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SOL2 ~uri n. Strat superior al scoarței terestre, care se caracterizează prin fertilitate și pe care cresc plante; pământ. /<fr. sol, lat. solum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SOL3 ~i m. 1) înv. Reprezentant însărcinat să ducă tratative oficiale în numele unei țări sau al unui suveran; trimis; delegat. 2) Persoană care transmite un mesaj; mesager. /<sl. sulu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȘOL s. v. cană, ceașcă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șol2 s.n. (reg.) cremă (pentru întreținerea pielii).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
șol (-luri), s. n. – (Banat) Ceașcă. Germ. Schale, prin săs. schol (Scriban).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
SOL LUCET OMNIBUS (lat.) Soarele luminează pentru toți – Petroniu, „Satyricon”, 99. Dicton latin afirmând dreptul egal al tututor oamenilor de a se bucura de darurile naturale.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
Helios (sau Helius), „Soarele”, era o divinitate solară, asemănătoare – și uneori identificată – cu Apollo. Aparținea generației preolimpiene; era fiul lui Hyperion și al Theiei și frate cu Selene și cu Eos. Helios, închipuit ca un tînăr frumos și puternic, este zeul care aude și vede totul. Vestit de Aurora, care-l precedă, el străbate zilnic bolta cerească pe carul său tras de patru cai iuți. Seara Helios coboară în apele oceanului, unde-și scaldă și-și răcorește caii înfierbîntați, el însuși odihnindu-se într-un palat de aur, de unde o pornește din nou la drum în ziua următoare. Cu oceanida Perse, Helios are mai mulți copii: Circe, Aeetes regele Colchidei, Pasiphaë și Perses. Cu oceanida Clymene, una dintre surorile soției lui, are mai multe fiice (v. Heliades). Acestea din urmă îi păzesc faimoasele cirezi de boi din care s-au înfruptat tovarășii lui Odysseus (v. și Odysseus). În mitologia romană Helios se numea Sol.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman | Permalink