SOLFÉGIU, solfegii, s. n. Mică piesă muzicală fără cuvinte, compusă în vederea exercițiilor; exercițiu vocal executat fără cuvinte, menit să dezvolte auzul și deprinderea de a citi notele muzicale. – Din it. solfeggio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SOLFÉGIU s.n. Mică piesă muzicală compusă pentru exerciții; exercițiu vocal fără cuvinte. [Pron. -giu. / < it. solfeggio, cf. fr. solfège].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SOLFÉGIU s. n. (muz.) 1. mică piesă vocală fără cuvinte, creată pentru exerciții. 2. exercițiu în intonarea notelor cu pronunțarea denumirilor lor silabice, să dezvolte auzul, simțul melodic și ritmic. (< it. solfeggio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SOLFÉGIU s. (MUZ.) (înv.) paralaghie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
solfégiu s. n. [-giu pron. -giu], art. solfégiul; pl. solfégii, art. solfégiile (sil. -gi-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SOLFÉGIU ~i n. Scurtă piesă muzicală care servește pentru exerciții. [Sil. -giu] /<it. solfeggio, fr. solfege
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink