solilócviu / solilóc (livr.) s. n., pl. solilócvii / solilócuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
SOLILÓCVIU (‹ it., fr.; lat. solus „singur” + loqui „a vorbi”) s. n. 1. Conversație a unei persoane cu sine însuși; monolog (2). 2. Titlu dat unor scrieri cu caracter de monolog (ex. „Solilocviile” Sf. Augustin).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink