SOLSTÍȚIU, solstiții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare înălțime față de ecuator; datele calendaristice corespunzătoare acestor momente (21 iunie și 22 decembrie), marcând ziua cea mai lungă sau cea mai scurtă din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SOLSTÍȚIU s.n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Pământul se găsește la cea mai mare distanță de Soare (21 iunie și 21 decembrie) care marchează ziua (respectiv noaptea) cea mai lungă. [Pron. -țiu. / cf. fr. solistice, it. solstizio, lat. solstitium < sol – soare, stare – a sta].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SOLSTÍȚIU s. n. fiecare dintre cele două momente ale anului (21 iunie și 22 decembrie) când Pământul se găsește la cea mai mare distanță de Soare și care marchează ziua (respectiv noaptea) cea mai lungă. (< fr. solstice, lat. solstitium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
solstíțiu s. n. [-țiu pron. -țiu], art. solstíțiul; pl. solstíții, art. solstíțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SOLSTÍȚIU ~i n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Soarele atinge cea mai mare sau cea mai mică înălțime față de orizont. ◊ ~ de vară ziua de 21 sau de 22 iunie, când în emisfera boreală a Pământului este cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte a anului. ~ de iarnă ziua de 21 sau de 22 decembrie, când în emisfera boreală a Pământului este cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. [Sil. sol-sti-țiu] /<lat. solstitium, fr. solstice
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink