SONÁTĂ, sonate, s. f. Bucată muzicală pentru unul sau două instrumente, alcătuită din trei sau patru părți, deosebite între ele ca structură, tonalitate, ritm etc., dar care se completează într-o succesiune logică și unitară. – Din fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SONÁTĂ s.f. Compoziție muzicală pentru unul sau două instrumente, compusă din trei sau patru părți, fiecare cu ritm deosebit. [< fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SONÁTĂ s. f. compoziție muzicală pentru unul sau două instrumente, alcătuită de obicei din trei părți, fiecare cu o mișcare diferită. (< fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
sonátă s. f., pl. sonáte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SONÁTĂ ~e f. Compoziție muzicală pentru unul sau două instrumente, alcătuită din trei sau patru măsuri, care prezintă o succesiune logică unitară. /<it. sonata, fr. sonate, germ. Sonate
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SONÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Peior.) (Om) trăsnit, țicnit; prost. [< it. sonato].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SONÁT, -Ă adj., s. m. f. (fam.) (om) trăsnit, zăpăcit. (< it. sonato)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SONÁT adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink