Dex sotie

SOTÍE s. f. gen dramatic din sec. XV-XVI, ca interludiu integrat în mistere¹ (4), care avea la bază ideea că întreaga lume este o împărăție a nebuniei. (< fr. sotie, lat. soties)

SOȚÍE, soții, s. f. 1. Femeie măritată considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soață. ♦ (Înv.) Soț, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; prieten. 3. (Pop.) Soț (3). – Soț + suf. -ie.

ȘÓTIE, șótii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka.

SOȚÍE ~i f. Persoană de s*x feminin căsătorită privita în raport cu bărbatul ce i-a devenit soț; nevastă. A lua de ~. [G.-D. soției] /soț + suf. ~ie

ȘÓTIE ~i f. 1) Faptă sau vorbă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; boroboață; năzbatie; d****e; poznă; bazaconie. 2) Procedeu șiret; manevră iscusită prin care se maschează realitatea; șiretlic; truc; tertip; stratagemă. [Art. șotia, G.-D. șotiei; Sil. -ti-e] /cf. ucr. šutka

SOȚÍE s. nevastă, (rar) doamnă, (astăzi rar) soață, (înv. și pop.) m****e, (pop.) boreasă, femeie, (înv.) damă, madamă, soț, (fam.) babă, consoartă, jumătate, pereche, (eufemistic) dânsa (art.).

SOȚÍE s. v. aliat, amic, asociație, asociere, bărbat, însoțitor, întovărășire, părtaș, pereche, prieten, soț, tovarăș, tovărășie.

ȘÓTIE s. v. poznă.

ȘÓTIE s. v. farsă, festă, ghidușie, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, ștrengărie.

șótie (-ii), s. f. – Poznă, farsă, ghidușie. – Var. Mold. șoată. Origine incertă. Pornind de la șoată, se poate presupune că este o deformație a lui șoadă „glumă”, de la șod. Der. din sl. šŭtŭ „glumeț”, šutiti „a spune glume” (Tiktin) nu satisface fonetic; cea care se bazează pe sotea „numele diavolului” (Bogrea, Dacor., IV, 848) pare mai puțin dubioasă.

soțíe s. f., art. soțía, g.-d. art. soțíei; pl. soțíi, art. soțíile

șótie s. f. (sil. -ti-e), art. șótia (sil. -ti-a), g.-d. art. șótiei; pl. șótii, art. șótiile (sil. -ti-i-)