Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SPINTECÁ vb. 1. v. tăia. 2. a despica. (I-a ~ pântecele.) 3. a crăpa, a despica, a sparge, a tăia, (reg.) a sfărâma. (A ~ lemne pentru foc.) 4. a (se) despica, a (se) tăia. (Plugul ~ brazde adânci.) 5. a rupe, a sfâșia, (înv.) a sparge. (Își ~ hainele și-și smulgea părul.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SPINTECÁ vb. v. diseca.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
spintecá (-c, -át), vb. – 1. A scoate măruntaiele, a eviscera, a despica. – 2. A tăia, a crăpa. – 3. A străbate. – Mr. spîntic(are). Lat. expantĭcāre (Pușcariu 1622; Candrea-Dens., 1394; REW 3032, cf. Lambrior 100; Philippide, Principii, 99), cf. pîntece și ven. spantegar „a desface”, abruz. spandeka „a chinui”, calabr. spantecare „a deschide”. – Der. spintecător, adj. (care spintecă); spintecătură, s. f. (tăietură, crăpătură, despicătură).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
spintecá vb., ind. prez. 1 sg. spíntec, 3 sg. și pl. spíntecă; conj. prez. 3 sg. și pl. spíntece
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A SE SPINTECÁ mă spíntec intranz. A face (concomitent) schimb de tăieturi lungi și adânci (cu cineva). /<lat. expanticare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SPINTECÁ spíntec tranz. 1) A desface printr-o tăietură adâncă și lungă (cu ceva ascuțit); a despica; a crăpa. 2) A ucide sau a răni cu o armă albă (cuțit, pumnal etc.); a tăia; a înjunghia. 3) (un material fibros) A tăia în lung. 4) (aerul, valurile etc.) A străbate cu o viteză deosebită; a despica; a tăia. /<lat. expanticare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink