SPLINÚȚĂ, splinuțe, s. f. (bot.) 1. Splină (2). 2. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpină păroasă, cu flori galbene reunite în ciorchini (Solidago virgaurea). – Splină + suf. -uță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SPLINÚȚĂ s. (BOT.; Solidago virgaurea) (reg.) mănunchi, splinariță, zmeoaică, floare-boie-rească, floare-buiacă, vargă-de-aur.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SPLINÚȚĂ s. v. splină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
splinúță s. f., g.-d. art. splinúței; pl. splinúțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SPLINÚȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina păroasă, cu flori mari, prelungi, dințate, care crește prin păduri, tufărișuri și fânețe, fiind folosită în scopuri medicinale. /splină + suf. ~uță
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink