SPONDÉU, spondei, s. m. (În versificația greco-latină) Picior de vers compus din două silabe lungi. [Pl. și (n.) spondee] – Din lat. spondeus, fr. spondée.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SPONDÉU s.m. 1. Picior de vers greco-latin, format din două silabe lungi. 2. Vas pentru libații. 3. Arie muzicală lentă la flaut, care însoțea libațiile. [< lat. spondeus, gr. < spondeion].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SPONDÉU s. m. 1. picior de vers greco-latin din două silabe lungi. 2. vas pentru libații. 3. arie muzicală lentă la flaut, care însoțea libațiile. (< lat. spondeus, fr. spondée)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
spondéu s. m. /s. n., art. spondéul; pl. m. spondéi /n. spondée
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SPONDÉU ~e n. Picior de vers compus din două silabe accentuate (în metrica modernă) sau din două silabe lungi (în metrica antică). /<lat. spondeus, fr. spondée
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink