SPRÂNCEÁNĂ, sprâncene, s. f. 1. Fire de păr scurte și dese crescute în linie arcuită deasupra orbitei ochiului (pentru a împiedica scurgerea transpirației în ochi). ◊ Expr. A încreți (sau a încrunta) sprâncenele = a fi posomorât sau nemulțumit. A ridica sprâncenele (sau din sprâncene) = a privi mirat, a arăta surprindere, nedumerire sau nemulțumire. A se uita (sau a pândi) pe sub sprâncene = a se uita pe furiș. A alege pe (sau după) sprânceană = a alege ce e mai bun, mai prețios etc. A fi cu ochi și cu sprâncene = a fi prea exagerat, prea bătător la ochi, prea evident (pentru a putea fi tăgăduit). 2. Fig. Muchie, culme, creastă, coamă (de deal). 3. Fig. Margine, poală; fâșie (de lumină). [Var.: sprinceánă s. f.] – Probabil lat. *supercina (< supercilia + gena).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SPRÂNCEÁNĂ ~éne f. 1) (la om) Fiecare dintre cele două dungi arcuite de păr de deasupra ochilor. ◊ A încrunta (sau a încreți) ~enele (sau din ~ene) a manifesta supărare, dispoziție rea. A privi (sau a se uita) pe sub ~ene a privi încruntat. A alege pe (sau după) ~ a alege ce este mai frumos, mai bun etc. Aleși (ca) pe ~ arătoși, chipeși. 2) Extremitate superioară alungită a unui deal sau munte; creastă; culme; coamă. 3) fig. Porțiune lungă și îngustă; șuviță. [G.-D. sprâncenei] /<lat. supercina
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SPRÂNCENEÁ, sprâncenele, s. f. Sprâncenuță. [Var.: sprinceneá s. f.] – Din sprânceană + suf. -ea.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
SPRÂNCEÁNĂ s. 1. (ANAT.) (înv.) sufruncea. (Are ~ene stufoase.) 2. bucată, fâșie, limbă, petic. (O ~ de pădure.) 3. (GEOGR.) coamă, creastă, creștet, culme, muchie, spinare, (pop.) culmiș. (~ muntelui.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SPRÂNCEÁNĂ s. v. dâră, dungă, fascicul, fâșie, rază, trâmbă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sprânceneá, sprâncenéle, s.f. (reg.) sprânceană mică; sprâncenuță, sprâncenușă, sprâncenuță.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
sprânceánă s. f., g.-d. art. sprâncénei; pl. sprâncéne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink