SPURCĂCIÚNE, spurcăciuni, s. f. 1. Lucru spurcat2 (1), grețos; scârnăvie, murdărie. ♦ Fig. Faptă sau vorbă murdară; trivialitate. 2. Termen de dispreț pentru o ființă respingătoare; p. ext. monstru. – Spurca + suf. -ăciune.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SPURCĂCIÚNE s. scârboșenie, scârnăvie. (Ce e ~ asta?)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SPURCĂCIÚNE s. v. abjecție, cisticercoză, excrement, fărădelege, f****e, infamie, josnicie, mișelie, mârșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie, trichinoză.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
spurcăciúne s. f., g.-d. art. spurcăciúnii; pl. spurcăciúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SPURCĂCIÚNE ~i f. 1) Ființă sau lucru respingător. 2) fig. Vorbă sau faptă spurcată, murdară. /a spurca + suf. ~ăciune
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink