SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. Căruia nu-i crește (aproape) deloc barbă și mustață. Față spână. Om spân. ◊ (Substantivat, m.) Spânul vrea să-ți răpuie capul (CREANGĂ). – Lat. *spanus (< gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
SPÂN adj. (reg.) spânău, spânzac, spânzatic. (Om ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
spân adj. m., pl. spâni; f. sg. spână, pl. spâne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SPÂN ~ă (~i, ~e) și substantival (despre bărbați) Căruia nu-i crește barbă și mustăți. /<lat. spanus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
spîn (-ni), adj. m. – Glabru, fără păr. – Mr. spîn. Gr. σπάνος, de la στάνυς „lipsă de densitate” (Densusianu, Hlr., 345; Philippide, II, 14 și 733; Bezdechi, Dacor., IV, 1282; REW 8118b; Rohlfs, EWUG, 2012; Rosetti, II, 68; Sandfeld 29), cf. alb. spënk, sl. spanŭ. Prezența unui intermediar lat. *spanus nu pare o ipoteză posibilă și nici necesară (calabr., sicil. spanu este împrumut direct din gr.). Der. din sl. este posibilă, dar se lovește de dificultatea trecerii lui an › în, care este aceeași din cuvintele mult discutate, jupîn, smîntînă, stînă și stăpîn. – Der. spînatic (var. spînatec), adj. (glabru).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink