Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
SPĂIMÂNTÁRE, spăimântări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) spăimânta și rezultatul ei; înspăimântare. – V. spăimânta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SPĂIMÂNTÁRE s. v. groază, încrâncenare, înfiorare, înfricoșare, îngrozire, în-spăimântare, oroare, spaimă, teroare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
spăimântáre, spăimântări, s.f. (înv. și pop.) 1. înspăimântare. 2. stăruință, căutare disperată.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
spăimântáre s. f., g.-d. art. spăimântării; pl. spăimântări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SPĂIMÂNTÁ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoșa, îngrozi, înspăimânta, tremura, zgudui
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
spăimîntá (-t, át), vb. – A speria. – Var. înspăimînta, înv. și Banat spămînta, speminta. Origine incertă. Se consideră der. din lat. *expavῑmentāre (Philippide, Principii, 99; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; Pușcariu 1612; Candrea; DAR) sau expaventāre (Crețu 369; Tiktin; REW 3035); dar der. este dificilă și sard. spamenta, prezentat ca argument cu acest prilej, nu constituie un paralelism (Wagner 112). Alternarea rezultatului se atribuie prezenței lui spaimă. – Der. (în)păimîntător, adj. (oribil, teribil).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
spăimântá vb., ind. prez. 1 sg. spăimânt, 3 sg. și pl. spăimântă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink