STAN s. n. v. stană.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STAN, stani, s. m. (Reg.) Parte a cămășii femeiești, de la brâu în sus. ♦ Parte a cămășii femeiești, de la brâu în jos. – Bg., sb. stan.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
STAN s. v. clin.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Stan s. m. – Stanislav. Sl. Stanislavŭ. Se folosește pentru a exprima ideea de „un oarecare, unul în plus”; Stan și Bran; Stan Pățitul. – Der. Stana (var. Stanca), s. f.; stancă, s. f. (ceucă, Corvus monedula), în ce privește numele comun pentru țigănci, cf. cioacă, cioară.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
stan s. m., pl. stani
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STAN ~uri n. pop. Partea unei rochii sau cămăși femeiești, care acoperă corpul de la talie în sus. /<ucr., sb. stan
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
STĂN/ÓG ~oáge n. 1) Bară care desparte animalele într-un grajd. 2) Par de care se leagă vitele. /<rus. stanok
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
Stan Pățítul s. pr. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink