STÁNIU s. n. Element chimic metalic, alb-argintiu, foarte maleabil și ductil, care se folosește în diferite aliaje sau la acoperirea unor metale; cositor. – Din it. stagno, lat. stannum, stagnum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STÁNIU n. Metal moale, alb-argintiu, maleabil și ductil, întrebuințat la spoirea altor metale pentru a le proteja de coroziune și la fabricarea tinichelei; cositor. /<lat. stannum, stagnum, it. stagno
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
STÁNIU s.n. Metal alb-argintiu, moale, maleabil și ductil; cositor. [Pron. -niu. / < lat. stannum, cf. it. stagno, germ. Stannum].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
STÁNIU s. n. metal alb-argintiu, moale, maleabil și ductil, la elaborarea unor aliaje, a staniolului; cositor. (< it. stagno, lat. stannum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
STÁNIU s. (CHIM.) cositor, (Transilv. și Ban.) pleu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
stániu s. n. [-niu pron. -niu], art. stániul; simb. Sn
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STÁNIU (‹ it., lat.) s. n. Element chimic (Sn; nr. at. 50, m. at. 118,71, p. t. 231,9ºC, p. f. 2.362ºC, gr. sp. 7,28); metal alb-argintiu, maleabil și ductil. Se obține din casiterită prin reducere cu cărbune. Se prezintă în modificațiile alotropice α, β și γ. În combinații funcționează bi- și tetravalent. Se folosește mult în aliaje și la acoperirea altor metale, pentru a le proteja împotriva coroziunii. Este cunoscut din Antic. Sin. cositor.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink