STÁUL, staule, s. n. Grajd sau adăpost (pentru oi). – Lat. stab(u)lum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STÁUL s. (înv. și reg.) ogradă, sălaș, (reg.) coșar, cotârlete, obor, ocol, palancă, plasă, saia, târlă, țarc, voreț, (Mold. și Transilv.) pătul, (Transilv., Ban și Mold.) poiată, (prin Mold.) serai, (Ban.) ștalog. (~ de oi.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STÁUL s. v. grajd, stână, strungă, târlă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
stául (-le), s. n. – Grajd. – Var. stau(r). Lat. stablum, formă populară, în loc de stabulum (Pușcariu 1640; REW 8209), cf. it. stabbio, prov. estable, fr. étable, cat. establa, sp. establo, port. estrabo, ngr. σταύλος. Var. staur, din pl. lui stau, stauri (Candrea). – Der. stauină, s. f. (Munt., loc potrivit pentru țarc), din lat. *stabŭlῑna (Lacea, Dacor., II, 624), sau mai probabil de la stau, cu suf. -ină, cf. pescuină, vizuină. – Din rom. provin în mag. stál, istál, stár (Drăganu, Dacor., VII, 199).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
stául s. n., pl. stáule
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STÁUL ~e n. 1) Loc îngrădit (și acoperit) pentru oi și capre; ocol. 2) Construcție speci-ală unde se țin vitele; grajd. [Sil. sta-ul] /<lat. stab[u]lum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink